Laura Turcu

Ninge

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Tue, 15 Dec 2009 09:27:00 +0000

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Wed, 09 Dec 2009 20:00:00 +0000

Sapte ani de noroc pentru ca asa zice filmul

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Wed, 09 Dec 2009 16:22:00 +0000

...am spart o oglinda. Intentionat. Adica...

Am o tema la scoala. Un desen cu ce vad eu intr-o oglinda crapata. M-am dus frumos afara sa "crap" oglinda cu o piatra... si am spart-o. UPS.
O sa am sapte ani de noroc, pentru ca asa zice filmul (The Secret). Filmul spune ca daca iti doresti ceva neaparat si te gandesti mereu la el, Universul o sa se ordoneze in asa fel incat sa se intample. Ei bine, eu vreau 7 ani de noroc.
Hip. Hip. Hura.
Dar.
2012 - 2009 = 3
2009 + 7 = 2016
Deci vor fi doar 3 ani de noroc, caci in 2012 se cam termina...

Cine a vandalizat?

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Mon, 07 Dec 2009 11:30:00 +0000

in autobuz...

Nenea 1: Pai da... Oamenii astia nu stiu sa voteze. Cand e sa aleaga intre doi rai, il aleg pe cel mai rau, in loc sa aleaga ce e mai bun din rau...
Nenea 2: Da, asa e.
Nenea 1: N-ai cu cine sa votezi... Am fost la vot, dar ar fi trebuit sa desenez o casuta speciala in care sa scriu "Pe nici unul". Nici unul un e bun... Ce sa-i faci.

intre timp, treceam pe langa un cort din ala PSD, vandalizat... Si ce scrie oare asa mare cu scris din ala cum au cei de la PSD.. "CINE A VANDALIZAT?" M-as mira sa vina cineva si sa scrie acolo "NOI"

o tanti isi da seama ca ea nu stie cine a castigat alegerile si isi indreapta privirea catre o tanti gravida care statea langa ea...

Tanti 1: Cine a castigat?
Tanti gravida: Nu stiu, chiar nu stiu...

tanti vede ca nu are cu cine si o lasa balta; coboara la statia urmatoare. alta tanti vine si se pune langa tanti gravida.

Tanti 2: Servus!
Tanti gravida: Servus!
Tanti: Ce faci? Uite... eu trebuie sa ma operez.
Tanti gravida: Vai... ce s-a intamplat?

tot autobuzul isi intoarce privirile catre tanti care trebuie sa se opereze...

Tanti care trebuie sa se opereze: Am o problema cu o masea...
Tanti gravida: Da.. Si eu merg la dentist, ca am probleme si eu...Si cand merg, doctorul rade de mine. Ca eu am un dinte de lapte inca... Nu mi-a cazut...

concluzie: brush your teeth...

Ala Bala Portocala sau Hai, pa

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Thu, 03 Dec 2009 22:00:00 +0000

Ala bala portocala, dar in cazul nostru portocala devine Pamantul.

Pai... am fost si eu, ca tot omul, sa vad asteptatul film, 2012.
Si ce sa vezi? Am descoperit alta teorie a lui 2012. Anume ca, da, va fi o catastrofa si vor fi cutremure si inundatii, dar nu va veni niciun meteorit. Biletele pe nava salvatoare se cumpara (desi, hello, dupa "sfarsitul lumii" mai ai nevoie de bani?) pe multi bani, deci merg doar astia, tipii de clasa I. Ma rog, la sfarsit mai merg si niste oameni de rand, ca sa nu fie chiar asa de sadic filmul...
M-am ingrozit un pic dupa ce l-am vazut, la fel am patit si a doua oara. Cand am vrut sa il vad a treia oara, nu s-a mai putut din cauza "anumitor factori"... (deci nu am putut sa il vad si a treia oara)

Cand Guvernul iti spune ca totul e bine, atunci e momentul sa fugi.

Mai auzisem teoria cu meteoritul... Dar cea care chiar m-a impresionat si pe care mi-o doresc eu... e varianta lui Eugen Delecea, care ne spune ca o sa intram in Centura Fotonica si ca nu va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul timpului si ca oamenii rai nu vor supravietui. Si cei ramasi vor incepe sa emita lumina fara temperatura si fara umbra si nu va mai fi noapte pentru 2000 de ani.

Super.

O mica mare cacao in care m-am bagat singura

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Mon, 30 Nov 2009 22:39:00 +0000

Pfuai... Deci cum poti sa fii asa de prost? Cuuuuuuuuuuuuuum? Pe langa ca te bagi intr-o cacao, te bagi si intr-o cacao... Aaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhh...
Ce se intampla?
Si pe langa asta te mai si ceva pe tine...
Vorba cuiva, haha.
Rezultat: stare de voma si o criza necontrolabila de ras, aproape isterica. Ce vrea sa insemne asta? Innebunesc?

Zambeste, vine ploaia! sau alb + negru = gri

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Mon, 30 Nov 2009 12:14:00 +0000

Ar vrea sa ii spune ce stie, dar nu poate. Ceva o opreste.
Si el ar vrea sa ii spuna ceva, dar nici el nu poate. Ceva il opreste.
Ea nu stie ca si el stie ceva; el nu stie ca si ea stie ceva.
Se intalnesc. Se privesc. Ea zambeste, el isi intoarce capul. O doare.
Gestul o descurajeaza... Incearca sa prinda din nou puteri, insa fiorul ce tocmai i-a inghetat sangele cald nu o lasa. Tace.
Se intalnesc. Se privesc. Ea zambeste, el isi intoarce capul. Ii pare rau, nu trebuia sa-si intoarca capul. Dar nu poate sa ii spuna nimic, il doare. I-e teama ca ar putea intelege gresit...
Se intalnesc. Se privesc. Ea zambeste, el isi intoarce capul... Ii doare pe amandoi, dar tac. Merg in continuare pe strada... Zgomotul masinilor nu ii deranjeaza. Ei nu fac parte din peisaj. Parca totul ar fi pictat cu pete vii, dar culoarea s-ar fi terminat si pictorul i-ar fi desenat in alb si negru.
Nu le pasa. Le pasa doar de celalalt. Ei de el si lui de ea. Dar nu stiu. Si nimeni nu stie, ca sa ii poata ajuta. Oricum culoarea s-a terminat doar la ei... Si-ar fi dorit sa se fi terminat si negrul si albul.
El vorbeste. Dar ea nu stie ce sa ii raspunda. Tacerea ei il doare. Ea stie.
O ploaie marunta incepe sa cada peste ei si peste tot, incepe sa stearga culoarea orasului, le sterge amintirile. Le uda hainele. Dar le place si nu se grabesc.
Se intalnesc. Se privesc. Ea zambeste, el se uita in ochii ei si ii citeste viata. Ea se uita in ochii lui si o lacrima i se prelinge pe obraz. Se opresc. Mana lui ii sterge lacrima si se opreste pe obrazul ei.
Ea – o pata alba. El – o pata neagra. Se completeaza, devin o persoana, devin un gri...
Ploaia se loveste de soare. Din cei doi iese un curcubeu care coloreaza din nou orasul, si odata cu el, si pe el si pe ea. Devin un gri colorat.
Se intalnesc. Se privesc. Ea zambeste, el zambeste.

Drum

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 27 Nov 2009 21:04:00 +0000

O strada goala, luminata slab de felinarele de pe margine. O ploaie marunta care spala cu greu trairile de pe ea.
Se aud urme de pasi. Urme de tocuri. Un palton gri de fas strans la brau cu o curea, parul lasat liber in adierea vantului si o pata rosie pe buze. Atat.
Tot ce se aude sunt acei pasi care parca prevestesc moarte, secundele care au mai ramas. Nici respiratie nu se aude, nimic. Parul negru si lung flutura-n vant.
Oare la ce se gandeste? Am intrat in mintea ei.
Simt cum parul imi zboara si salta odata cu pasul meu grabit. Tot ce aud sunt pasii pe care-i fac si simt cum sunetul lor se transforma intr-un ceas vechi, stricat care doar merge inainte, nu mai poate fi dat inapoi.
Simt ceva, dar nu stiu ce. Incerc sa reflectez la cele intamplate azi. O cafea amara, birou, birou si drumul asta; nimic special. Caut ceva la care sa ma gandesc. Nu gasesc.
Gasesc in schimb o cheie si intru in locul in care mi-am fagaduit sa nu mai intru, in cufarul de lemn vechi, inchis cu un lacat mare si greoi, negru. Cufarul cu amintiri interzise. O fetita mica si fara de griji imi face cu mana si zambeste binevoitor. Sunt eu. O serie de amintiri mi se ruleaza in cap.
Stiam ca nu trebuie sa il deschid, stiam ca o sa imi para rau. M-am schimbat cu totul. M-am infasurat intr-o mantie neagra, ca nimeni sa nu ma vada, ca sa nu atrag atentia. Mi-am spus ca zambetul vioi de mai de mult nu mai are ce cauta pe chipul meu trist. M-am ascuns de ceilalti si de mine. Mi-am innabusit lacrimi si m-am incuiat amintiri.
Dar a fost aproape degeaba. Am reusit sa ma ascund de ceilalti, sa ma fac neobservata, dar pe mine nu m-a ajutat cu nimic. Gandurile mele nu pot fi date uitarii. Inca le am in minte si nu le pot sterge cu buretele uscat care mi-a ramas. Degeaba le-as sterge, tot ar ramane urme.
Fata se opreste pentru doua secunde. Pare a se gandi la ceva. Vrea sa treaca pe trotuarul celalalt. O masina vine cu viteza dintr-o parte, dar nu o calca; pune o frana brusca, dupa care merge mai departe. Se aud injuraturi din departare.
Dar nu imi pasa. Parca mi-as fi dorit sa se fi terminat acum. Nu pot decat sa il urasc ca nu a facut-o.
Nu privesc in urma.
Nu priveste in urma.
Scopul mi-e sa ajung acasa, unde sa fiu singura si sa pot privi lumina becului ars din camera. Ce inseamna acasa? Acasa inseamna familie, inseamna locul tau, locul din care faci parte. Deci nu merg acasa, ci merg intr-o casa.
Ajunge in fata unei case, intra si inchide usa fara niciun zgomot. Tacerea ei ma sperie...

Rosu

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Wed, 25 Nov 2009 18:59:00 +0000

As vrea sa scriu despre ce a scris si el, dar nu pot. As vrea sa copiez, dar nu pot. As vrea sa fac ceva, dar nu pot. As vrea sa mor, dar nu pot.
Vreau sa am o viata, vreau sa am un rost, vreau sa imi bat joc de cineva. Crezi ca pot? Crezi ca e atat de simplu? Crezi ca viata se cumpara de la non-stop? Crezi ca viata se ia pe pile?
Crezi ca pot sa rad la o gluma de-ale tale? Nu pot. Nimic nu imi poate face colturile gurii sa se ridice in sus. Nimic nu ma poate face sa schimb ceva ce cred. Nimic nu ma ajuta acum. Tu nu ma ajuti.
Incerci sa ma faci sa ma las pe spate, sa fac o priza din dansul tau. Dar dansul tau e prea greu si nu cred ca pot face fata. Mi-e frica sa pasesc. Nu vad in fata decat un negru rece care nu imi sopteste nimic, nu imi da nicio speranta. Mi-e frica sa pasesc in negru, mi-e frica sa nu fie o groapa in care sa cad si mi-e frica sa raman acolo fara o mana care sa-mi dea ajutor.
Mi-e frica de tine. Mi-e frica de clipa in care vom fi doi. Mi-e frica de sarutul tau cu venin.
Dar mi-e frica de mine. Mi-e frica de ce ti-as putea spune. Mi-e frica...
As vrea sa opresc gandurile astea. Sa nu ma mai gandesc niciodata. Sa imi pun in fata o panza, sa nu mai vad nimic. Dar asta ar insemna sa ma injectez cu un nimic care sa fie nimic si sa ma faca sa nu mai simt nimic.
Ce mai conteaza? Oricum in viata mea nu exista viata. Nu exista dansul de care iti vorbeam inainte.
Dar nu vreau sa mor. Nu vreau sa cad in abisul negru. Nu vreau sa ma scufund sub apa si sa simt ca nu mai am aer, sa ma prind cu mainile de ceva ce nu exista. Incerc sa-mi revin, dar fara tine nu pot. Vezi? Te urasc, dar nu pot trai fara tine. E ciudat...
Incerc sa pun o pata de culoare rosie pe buzele mele crapate si sa le dau un sens, incerc sa imi pun o pata de culoare rosie pe obrajii mei vestejiti si sa le dau un sens. Dar ce crezi ca simt? Simt cum constrastul dintre mine si rosu devine prea puternic si ma sugruma; imi sterg fata cu o batista si o arunc pe jos.
Aprind o tigara. Poate asa o sa uit. Dar o las sa se transforme in scrum; incerc sa lupt. Chiar daca simt durerea care ma apasa cand incerc sa inot spre suprafata, lupt in continuare... Lupt.

Adio, chip de lut!

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Sun, 22 Nov 2009 12:22:00 +0000

Vii… te duci…
Asta ti-e menirea. Chiar de nu e drept. Chiar daca tu esti omul bun dintre cei o suta de rai... Tu esti cel care a schimbat ceva printre cei care isi petrec viata stand. Tu esti cel care a miscat ceva. Tu esti fluturele dintre toate mustele.
Ti-ai daruit viata celorlalti si ai schimbat ceva. Chiar de totul nu inseamna nimic, chiar de o viata inseamna o secunda, tu ai fost cel care ti-ai ridicat aripile si ai sarit de pe craca... Ai zburat. Tu nu te-ai indoit o clipa de tine.
Dar tu ai durat mai putin de o clipa... Aripile ti-au fost ranite de ceva nemilos, intr-un timp atat de scurt. Ai incercat sa ramai, te-ai zbatut. Ai primit ajutor, ai primit iubire. Dar nu stiu de ce nu a fost de ajuns... Poate ranile te dureau prea tare, durerea te-a rapus... Ai plecat.
Stiu ca esti intr-un loc mai bun, stiu ca-ti e bine, ca-ti e cald, ca nu te mai doare.... Poti sa mergi, poti fi fericit, poti sa vezi totul, pe oamenii care te iubesc, pe cei care te-au ajutat... Acum poti sa stii ce gandesc, poti sa stii tot. Dar nu trebuia sa pleci. Nu trebuia sa te ia. De ce te-a luat?
Pentru noi toti e o lectie. Am invatat de la tine ce ai vrut sa stim. Acum stim si incercam sa facem ceea ce tu ai vrut sa faci. O lume mai buna. Incercam sa sadim iubire...
Ne pare rau ca ai plecat! Ne va fi dor de tine...
Ai fost numit un chip de lut. Lutul din care ai fost facut e unic si e facut pentru a ramane vesnic printre noi... Adio! Adio, Coco

"A spider's web and he was caught in the middle... He turned to run, but..."

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Sat, 21 Nov 2009 12:15:00 +0000

Ce-am mai facut pe la scoala

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Sun, 08 Nov 2009 13:00:00 +0000

Continuare - pentru Coco

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 06 Nov 2009 20:05:00 +0000

Bun. Am strans destul de multi bani pana acum (noi, astia de la cavaleri). Si maine avem (au) spectacol pe Balcescu la 3. Speram sa fie mai multi decat atunci la Ioana... Va asteptam!

Lut

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Wed, 04 Nov 2009 17:44:00 +0000

E plapanda si zambareata.
Dar oare ochii ei nu tradeaza nimic? Oare inima nu-i pustie ca o strada plina de praf si uitata de mult?
Oare ea nu e de fapt facuta din lut? Oare nu toti o modeleaza mereu? Ba da. Ei o modeleaza, crezand ca e dreptul lor. Insa nu e asa. Lutul e frate cu pamantul.
Ea asteapta o clipa de ragaz, ca sa se poata intari, ca nimeni sa nu o mai modeleze, dar nu o lasa. Ar vrea sa se arunce in cuptorul fierbinte ca sa se termine, dar asta ar insemna pieirea si ea stie asta.
De ce crezi ca nu s-a aruncat deja? Pentru ca ea inca mai spera la clipa in care se va fi intarit si va fi inceput sa isi arate adevaratele sentimente… Trairi intruchipate in modelul suav al mainii sale tragand linii care exprima lumea intreaga. Modele verzi si oranj nascute din pensula ei veche si decojita. Pensula ce exprima atatea forme dupa ce ea o scufunda in apa cu gust de amar…
In fond, asta e tot ce mai stie… Amarul. Nici macar arta n-o mai scoate din gustul asta.
Pacat ca tu nu stii adevarul… Ca ea plange mereu cand ramane singura, chiar daca incalca promisiunea facuta siesi – de a respecta versul “Eu rad cand imi vine sa plang” - si sta ore-n sir gandindu-se cum ar fi fost daca, daca, daca… Asta e viata ei acum: un DACA. A ajuns sa traiasca din visuri. Visuri cu tine.
Tu nu stii cat o ranesti cu indiferenta ta. Pacat ca nu-i poate porunci inimii. Ii e frica de faptul ca s-ar putea transforma in pulbere de praf. Oricum inima ei e doar lut vechi; o singura suflare i-ar sterge inima…
Insa ea te iarta mereu. Chiar si atunci cand isi face sperante degeaba, atunci cand incearca sa vada partea plina a paharului, insa se amageste doar.
Oare n-ai observat-o niciodata sau n-ai vrut s-o observi? De ce te iei dupa ceilalti si nu vrei sa o cunosti inainte de a da verdictul? De ce te gandesti mereu doar la binele tau si nu si la suferinta celor din jur?
De aceea se intreaba mereu care e scopul ei.

Dar, uite, lutul incepe sa se intareasca.

Coco

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Tue, 03 Nov 2009 19:55:00 +0000

Daca nu a mers cu Ioana, hai sa incercam cu Coco.
Constantin Botezatu - Voluntar AIESEC Sibiu

Absolvent al Facultatii de Inginerie "Hermann Oberth" din Sibiu-Calculatoare

La doar 23 de ani a fost diagnosticat cu o forma agresiva de cancer, care a inceput cu o masa tumorala retroperitineala si a cuprins mai multe organe: rinichiul drept, ficatul, duodenul, pancreasul.
Ar avea o sansa la o clinica in Turcia, pentru care este nevoie de suma de 50.000 Euro

TREBUIE SA IL AJUTAM

Date Contact
Persoana de contact: Ruxandra Calinoiu
Cont: RO73ABNA0000001001312457
Banca RBS BANK, sucursala Sibiu

Contul este in lei, euro si usd. Pt cei din strainatate trebuie sa folositi si swift code ABNAROBU

Pentru alte informatii referitoare la starea lui Coco, trimite un mail prietenului sau Sergiu munteanu.sergiu@yahoo.com
Haideti sa-l ajutam impreuna pe Coco!!!

Hjiufjmn

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 30 Oct 2009 22:02:00 +0000

Jlkewggpghkekjwltewhkejwrbrjkegre.
elthhkjthlkjrentuthiretj;
tkwjer, trweoih rtjhwerkh riotwelkrtknjkrbw...
Ijkfblhjbfwrfvjhvrf mmkdlnfuvbbne
Ihndgbwjherg lehl roeiwtkrb oihkjngrewn iohrrr,
rekjwgb,
rewgjbkljbkj
jkbsfklbs,
Lkljnjbnelvo.

P.S: ufiuibbwjbg. Jng.

Flash Mob

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Mon, 26 Oct 2009 14:40:00 +0000

Hi hi ( ;)) ). Am participat! Iuhu
Chestia e ca repetitiile au durat o luna, nu trei.
Le multumim, Claudiei, Mihaelei, lui Laurentiu, lui Razvan si lui Cosmin si tuturor care au participat.

Viţa

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 23 Oct 2009 19:00:00 +0000

In primul rand, vreau sa spun ca imi pare rau pentru Ioana Costea.

Bun. Trebuie sa ma dau mare: am fost la concert Vita de Vie aseara.
Cat de frumos a putut sa fie... Am zbierat toti ca nebunii (si eu nu am ragusit). Nebunu' ala de Despot s-a urcat pe masa si ne-a facut imediat sa ne ridicam de pe scaune, respectiv de pe scara (din cauza ca luasem teapa cu rezervarea). Pe langa faptul ca si-a trimis microfonul la.. "mama lui acasa", a cantat super, super. Sfarsitul a fost cel mai fain. Dupa ce au facut un bis de vreo 2 piese, au plecat, si toata lumea a inceput sa strige "Vita! Vita! Vita". Baietii s-au intors si au mai cantat 3 piese, nu au reusit sa se abtina sa cante "Ozosep" (au zis ca au inmormantat-o cu un concert inainte), dupa care au plecat de-adevaratelea. A durat pana pe la 11 jumate. Ma mir ca am reusit sa ma trezesc dimineata... Foarte foarte fain :)

Aproape uitasem... Am mers, cu frica de a nu mai gasi, sa imi cumpar bilet pentru piesa in care va juca Bendeac in 9 noiembrie... Tipul era grabit si inchisese cu o jumatate de ora inainte si mi-a zis sa ma gandesc mai bine daca vreau sa cumpar, din cauza ca a vandut 10 bilete din 700 si nu stie daca se mai tine. Deci va rog cumparati bilet si miscati-va dosurile la spectacol; merita! Din vacanta de vara (nu glumesc), astept asta si daca as afla ca nu se mai tine, m-as sinucide si nu cred ca vreti sa ma aveti pe constiinta.

Incep a luci stele una cate una

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 16 Oct 2009 20:07:00 +0000

Uite ca blogul asta se transforma, incet incet, dintr-un blog de arta, intr-un blog cu chestii cotidiene, chestii care mi se intampla mie, e mai personal, din ce scriu iti poti da seama ce fel de persoana sunt.
Daca tot e pe trend, scriu o compunere pe care am facut-o acum ceva timp intr-un moment de inspiratie (maxima, la acel moment).

E pe inserate. Norii se aduna incet, plecand. Soarele de aur dispare. Regina noptii, luna, frumoasa ca un diamant, isi face aparitia, mergand mandra si increzatoare, iar stelele apar pe rand, ca niste balerine.
Parca cineva le-ar fi vrajit. Unele mai cad in gol, pana se strivesc de ceva, altele raman sus, pe cer, cuminti si ascultatoare. Daca luna le ordona sa mearga intr-o directie, ele se duc tiptil, vrand cat mai mult ca nimeni sa nu le observe.
Fac un dans al fericirii. Parca ar fi niste licariri nebune. Sunt dirijate din nou de luna perfecta. Unele sunt mai lenese si nu se misca deloc, in schimb, aratand superb si transmitand o stare de bucurie.
Norii isi fac aparitia din nou, incercand sa impresioneze stelele, chemandu-le sa danseze. Cerul devine o adevarat scena, fara muzica. Ti-o imaginezi singur.
Parca te cheama si pe tine sus cu ei. Probabil ca si ingerii danseaza acolo, fara sa-i vezi.
In sfarsit, norii albi formeaza un singur nor, urias, care se indreapta spre luna care se uita atent la stele. Aceasta se rusineaza, devenind intreaga, aratandu-i norului indiferenta ei. Dar acesta insista, iar ea il accepta. Un tango e pe cale sa inceapa. Emotia te cuprinde, vazandu-i cum merg, unul langa celalalt, tantosi pe ring.
Dansul incepe. Arata incantatori. Norul isi serbeaza victoria. De bucurie, se sparge in mii de bucati, lasand in urma doar umbre mirate. Luna incepe sa planga atat de tare, incat ii simti lacrimile pe propia-ti piele.
Stelele o incurajeaza, dar ea nu are scapare. Ii simt si eu tristetea. Pleaca suparata, iar stelele dispar la fel cum au si aparut. Soarele apare din nou, fericit ca se afla la locul preferat..
De atunci, luna vine in fiecare seara pe cer, pentru a-l astepta, dar degeaba, acesta nu mai vine…

The secret

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 16 Oct 2009 19:26:00 +0000

Deci nu stii ce bine e sa te simti bine... Dar bine in adevaratul sens al cuvantului. Sau poate ca stii, dar eu ma simt foarte bine acum. Stai. Daca citesc mai bine, nu imi place ce am scris.

Faza e ca ma simt chiar bine. Tocmai am ajuns acasa de la scoala.. (da, e 22:29) Am stat 4 ore si jumatate povestind despre carti si despre chestii foarte interesante. Initial, trebuia sa stam o ora jumatate, insa ne-am lungit; a meritat.
Azi a fost o zi a salutului pentru mine. Cand plecam de acasa si asteptam autobuzul, era un tip destul de dragut care se uita pe pancarta aia... A plecat si a trecut pe langa mine, iar eu am schitat un zambet. Dupa care m-a salutat, desi nu il cunosteam.

Dupa care mi s-a intamplat o intamplare intamplatoare. Mergeam cu Doris pe strada, adica eram in Piata Mare. Si, eu, care mi se intampla ceva seara, incep sa salut oamenii pe strada; necunoscuti, bineinteles. La care ei imi raspund inapoi sau imi fac cu mana... Probabil ca faza urmatoare va parea foarte "mda, de parca nu toti fac la fel" sau ceva de genu, insa pentru mine a fost o chestie foarte profunda... Deci, trece din sens opus un tip pe langa noi si ii spun "salut", la care el incepe sa vorbeasca in engleza. Noi mergeam mai departe si vorbeam cu el din mers.

"I'm lost in your eyes..."

Dar am mers mai departe...

La cercul de literatura, vorbeam despre un documentar... "The secret", care iti vorbeste despre gandirea pozitiva... Deci aveam nevoie de asta.

Scrisoare catre politicieni

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Mon, 12 Oct 2009 17:39:00 +0000

Ce faci? Omule, trezeste-te, wake up, ueic ap din somnul asta in care esti de un timp... Trezeste-te!
Ridica-te si incearca sa renasti pana nu-i prea tarziu... Incepe sa faci pana nu uiti de tot. Nu iti dai seama cat de aproape esti de sfarsit si cat de aproape esti sa ne tragi pe toti dupa tine? Incearca sa vezi, poate asa ai sa-ti revii!
Toata lumea te previne. S-a facut si un cantec, chiar un imn... Dar tot orb ramai. Analizeaza putin. Gandeste si apoi vorbeste.
Omule, vrei sa sfarsesti ca altii? Mai tii minte ca acum cativa ani visai sa schimbi lumea? Probabil te-au fraierit altii si ti-au spus ca nu poti, dar deja ai facut un pas important, ai ajuns la putere. Sau banii si masinile scumpe ti-au asternut o panza de diamante peste ochii tai sclipitori si plini de viata de alta data? Si mai si crezi ca n-ai puterea s-o dai jos. Ba o ai! O ai! Ti-o spun... Trage-o puternic si-ai sa vezi. Gandeste-te ca nu esti singur pe Pamant si ca sunt altii mai important decat tine. Acum depinde de tine daca vrei sa mori si sa nu vina nimeni la inmormantarea ta sau daca vrei sa te simti implinit si poate chiar sa apari intr-o carte de istorie pe care s-o citeasca urmasii tai...
Nu te gandesti niciodata, in vreo pauza de publicitate cand te uiti la filme cu ras pe fundal la un televizor mai mare decat peretele si care radiaza tot blocul, ca tu stai acolo, pe canapeaua moale din piele de vreun animal pe cale de disparitie, iar altii mor de foame, de frig si beau apa din balti? Cand razi din plamanii umflati cu fum de tigara scumpa un raset fals, mincinos, care ii minte doar pe cei care mint la randul lor...
La ce te gandesti tu? In loc sa-ti dai banii, castigati necinstit oricum, unui sarac ce canta la coltul strazii, in loc sa construiesti case si vile pe care nu le foloseste nimeni si ca sa-ti faci teren de golf in birou? Da, te napadesc amintirile? Biroul in care ai inselat-o pe ea, ea, care nu-i mai presus decat tine oricum, care-si pierde zilele prin mall, cumparand bijuterii si haine scumpe, doar de dragul numelui mare scris pe ele si pe care si le expune la nuntile la care este doar invitata... Dar si ea e oarba ca sa vada. Biroul in care ti-ai petrecut zilele... Dar nu muncind, ca-n filme, ci mancand si dormind... Si ti-ai lasat copiii acasa, cu o bona care-si bate joc de ei, care ii face sa-si dezvolte ura pe care au mostenit-o de la tine si pe care o vor folosi mai tarziu in generala si-n liceu, cand o sa-si bata joc de colegi si profi... Cand o sa-si distruga sanatatea fumand in bai. Da, copiii tai, care se presupune ca sunt viitorul nostru, dar care-si vor bate joc ca si tine.
Iarta-ma daca sunt prea direct, dar trebuia sa ti-o spuna cineva; in lumea asta in care toti trebuie sa dea bine pe langa sef. Mda, cred ca te simti bine sa stii ca esti sef. Sef peste cine? Peste ce? Peste o gramada de prosti...Care cica au terminat si ei nu stiu ce facultate pe pile si na, se dau mari acum. Da...
Te-ai trezit sa te iei dupa straini. Si ce-ai facut? Ne-ai distrus sanatatea, ne-ai facut obeji, si ne sucesti in fiecare semestru cu alt fel de testare... Da' pentru ce? Spune-mi la ce ma ajuta daca tot ajung in Spania sa ma arda soarele si sa culeg capsuni?
Ai reusit sa te faci de ras... Si odata cu tine, pe noi toti. Te rog reflecta putin asupra lucrurilor si vezi daca vrei sa mai candidezi.
Trebuie sa recunosc ca nu esti tu singur de vina. Ci tu si gasca de politicieni si oamenii care au apucat-o pe drumul cel prost (dar nu am cum sa iti povestesc despre asta acum, as avea nevoie de inca 10 pagini).
Deja nu mai am inspiratie, dar, te rog, trezeste-te!

Am auzit...

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Sun, 11 Oct 2009 15:49:00 +0000

Am auzit ca s-ar putea sa nu il am, din cauza ca merit ceva mai bun.

Scriu postul asta, fiindca am visat azi noapte ca il scriu.

Think BIG, vote GREEN

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 09 Oct 2009 18:10:00 +0000

Trazni-te-ar!

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Wed, 07 Oct 2009 13:51:00 +0000

1. Na, ma, na, ce-ati pierdut! Pai daca va zice omu' sa veniti, atunci veniti, draga! Pai da' ce-i asta?

2. Probabil ca va intrebati ce e cu cerceii aia langa sandwich.. Ei bine, m-am apucat sa fac cercei, da, asa ca toata lumea.
3. Am facut un desen pentru un concurs. Pacat ca nu se intelege ca aia e o tipa care sufla baloane de sapun...
4. Am o poza cu o lucrare facuta la atelier... Desenul arata mult mai bine acum, la sfarsit.
5. Am gasit o pisica azi... Draguta.. am adus-o acasa. O cheama "Trazni-te-ar". Pai no... Priza, Curent, Trazni-te-ar.. are o legatura...

Ioana

noreply@blogger.com (Laura Turcu) — Fri, 02 Oct 2009 13:25:00 +0000

V-asteptam!